Român – Ρουμανικά

Τετ, 10/03/2010 - 21:59

Cultura

Cultura

Cultura

Luni, 8 Martie, Comunitatea Română " Sfântul Ştefan cel Mare" împreună cu Asociaţia Moldo - Elena "Orfeu" au participat la spectacolul "Sărbătoreşte femeia din întreaga lume"

Τετ, 10/03/2010 - 21:53

Cultura

Cultura

Cultura

La început de Martie, Comunitatea Română "Sfântul Ştefan cel Mare" din Atena împreună cu Asociaţia Moldo - Elena "Orfeu" au fost implicate în două activităţi culturale de suflet, ambele vizând sărbătorirea Zilei Femeii. Duminecă trecută comunitatea română din Atena, într-un număr foarte mare, peste 250 de persoane au participat la manifestarea artistică închinată mamei şi mărţişorului, intitulată "DOR DE MARŢISOR", manifestare complexă atât prin conţinutul ei cât şi ca reprezentare pe scenă.

Τετ, 10/03/2010 - 20:59

Cultural

Cultural

Cultural

Societatea "Balkania Contemporană" din Atena, la cea de-a 11a ediţie a organizat, în incinta sediului Ligii Eleno - Franceze, o seară literar-muzicală pe parcursul căreia au avut loc prezentări de carte, pictură, fotografie de turism, dar şi muzică clasică şi uşoară.

Τετ, 10/03/2010 - 20:13

Internaţional

Internaţional

Un autocar, care transporta cetăţeni români, s-a răsturnat luni seara în Bulgaria în apropierea oraşului Pernik, după ce a derapat din cauza poleiului.

Τετ, 10/03/2010 - 19:45

Ştiri din România

Ştiri din România

La Selecţia Naţională a concursului Eurovision 2010, eveniment coprodus în premieră de Televiziunea Română şi ziarul Adevărul, s-a ales piesa care va reprezenta România la Oslo.

Τετ, 03/03/2010 - 21:34

Ştiri culturale

Ştiri culturale

Ştiri culturale

Comunitatea Română ''Sfântul Ştefan cel Mare'' împreună cu Asociaţia Moldo-Elena ''Orfeu'' vor participa la spectacolul, ''Sărbătoreşte femeia din întreaga lume''

Τετ, 03/03/2010 - 21:32

Ştiri din Grecia

Ştiri din Grecia

Proiectul de lege al Ministerului de Interne cu privire la dobândirea cetăţeniei greceşti şi dreptul de ''vot'' şi ''statut'' pentru imigranţi care trăiesc legal în Grecia,

Τετ, 03/03/2010 - 21:27

Ştiri din Grecia

Ştiri din Grecia

Ştiri din Grecia

Universitate „Pantio" din Atena a găzduit, în week-end-ul trecut un seminar dedicat prevenirii consumului de droguri şi alcool. Este vorba despre o primă întâlnire, la nivel naţional, pe această temă, copiii din sudul Mesiniei fiind cei care au expus tablourile din expoziţia intitulată „1000 de culori". Prima „şcoală socială" este familia, iar copiii, prin joc, învaţă să creeze, să participe, să-şi exteriorizeze cele mai ascunse temeri. Prevenirea este cea mai grea şi mai importantă măsură pe care trebuie să o luăm pentru copiii noştri.

Τετ, 03/03/2010 - 21:05

Ştiri din Grecia

Ştiri din Grecia

Ştiri din Grecia

Minstrul român al Afacerilor Externe, Teodor Baconschi, a efectuat o vizită oficială în Grecia, 1 martie 2010. Teodor Banconschi a avut o întrevedere cu prim-ministrul şi ministrul de Externe al Republicii Elene, George Papandreou, la Platul Maximu, precum şi convorbiri cu ministrul supleant ala afacerilor externe, Dimitris Droutsas. Pe agendă au fost teme ca: problematica regională, cu accent pe evoluţiile din Balcanii de Vest, cooperarea în zona Mării Negrii, precum şi teme din actualitatea europeană. S-a discutat despre criza economico-financiară, extinderea U.E. şi securitatea energetică.

Τετ, 17/02/2010 - 20:15

Ştiri din Grecia

Ştiri din Grecia

Primarul Atenei, Nikitas Kaklamanis, a fost prezent luni la sărbătoarea, Lăsata Secului în parcul Filipapou, mergând apoi şi în parcul Lampraki. Festivitatea de intrare în postul Paştelui a fost sărbătorită tradiţional, cu muzică populară şi mâncare de post. Primarul a dansat alături de cetăţenii aflaţi în parc, orchestra fiind cea care a ridicat lumea de pe scaune.